Vitraliu

   Vitraliu se sparge în lumină de neon, apoi cioburile devin ridicoli ventrilogi. Screm ceva într-un fragment de clipă, apoi vorbesc când sunt atinse. Când era întreg, tremura cu vântul mâniat. Vorbea constrâns, dar acum că e fărâme, e liber.

   Cu cine să vorbească-n toată libertatea sa, miez de noapte putred ce ascunde orice chip? Cât de rupt e să nu mişte, să rămână ca prins cu heroină la podea, speriat? S-a blocat în libertate. N-a fost în condiția aceasta niciodată. A fost admirat, răgaz de vorbă nicicând. Nicicând mai liber ca acum; nicicând mai pustiu.

   Blocat pe asfalt, se risipeşte. Risipă. Risipă. Se duce. Pleacă. "Dispari!" urlă mut în treacăt un pieton al negurei nocturne. "Dispari!" e ce striga în lumină de neon. Juca în picioare cuvinte. Juca. Juca. Juca-te-ai să te joci cu cuvintele, nesăbuit alcoolic. Controlat de mânie, cioburi perfecte-n distrusa lor condiție îți pun cuvinte-n gură. Juca.

   Vitraliu volatil, rupt în două de lumină vagă. Ai vorbit cu oameni care te-au atins greşit. Greşit. Greşit. Pe rând, fugărindu-se pe stradă. Le vorbeai când jucai sub talpa lor. În talpă nu-i urechea; inima e-n genunchi şi se zgârie, iar fizica nu ține cu tine. Mai alunecă şi cad şi se julesc; tu vorbeşti şi (te) risipeşti şi te pătezi. Sângerez. Sângerez. Obrazul lor, tu nu.

 
   E gaură mare unde-ai fost întreg
   Bat la pas bulevard; potol să te petrec.