Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

joi, 3 ianuarie 2013

De-ale lu' Madam Réalité #4

   Sarah Jaffe - Clementine

   Astăzi s-a trezit şi ameţita asta de Ink. Şi nu numai din pat, ci şi din coma aia de după Revelion. Că la ea există trei faze de hangovăreală: prima, care se manifestă cu dureri de cap; a doua, care se manifestă cu mult somn; a treia, care le implică p-astea două, plus o ameţeală inexplicabilă şi ciudată.

   Şi, adică, cât poate sta în starea asta? Oare o fi uitat că mai are şi alte treburi zilele astea?

   I-am dat astăzi un impuls. Sau, poate, un şut de a căzut din pat. S-a trezit, în cele din urmă, la nouă cu a.m. după. Arăta oribil. Bine.. toţi arătăm oribil în zori de zi. S-a ridicat din pat, sperând că tipa aia a uitat de "promisiune". Că-i pictează ceva drăguţ pe unul dintre pereţii camerei ei. Dar.. nu. N-a uitat. Ba chiar i-a trimis şi mesaj.

"Te-ai trezit?"

   Da, era trează. Era şi timpul, pot spune. Şi a sunat să-i confirme acest lucru.

   Şi-a aprins o ţigară de culoare închisă. Că nimeni nu-i acasă să-i numere chiştoacele din scrumieră şi nici rămăşiţele a ceea ce era odată tutun. Cu tălpi golaşe s-a dat jos şi de pe taburelul din bucătărie, parcurgând moliciunea covorului şi răcoarea parchetului din hol. Era foarte multă lumină prin casă. Cam prea multă, aş zice. Căci aşa a zis şi ea, dar vremea n-a vrut să fie urâtă, ci dimpotrivă.

   Şi cât de greu e câteodată să ieşi din casă atunci când într-adevăr n-ai niciun chef. Dar niciunul. Şi nici măcar un gând plăcut de soarele de afară care-i bătea în faţă şi Dumnezeu ştie cum şi-n ochiul de sub breton. Căci n-a avut ochelarii în dotare de această dată.

   "Bun", şi-a zis în timp ce venea bus-ul. L-a luat. Şi din nou multe feţe triste şi gri în plin soare de prânz. Mereu îşi strică voia bună văzând tristeţea vremurilor prezente. Chiar şi după atmosfera de sărbători cu miros de plăcintă presărată cu scorţişoară.

   Apoi coboară unde trebuia a coborî. 
   Şi pictează un imens Pikachu pe-un perete.
   Dă un telefon şi râde. Ştie ea şi cea de la capăt de fir de ce.
   E zi frumoasă cu miros de acrilic
   Şi cu miros de fruct portocaliu.


Cu drag,
Madam Réalité.


luni, 31 decembrie 2012

La sfarsit.

   Fara Zahar - Luv Story

   A trecut un an bun cu de toate, intocmai ca o shaworma din colt de bloc. Un an c-o traire emotionala mai tare ca orgasmul. Un an in care am fost eliberata dintr-un penitenciar de vise. Un an in care as fi putut alerga pe mijlocul strazii, in miez de vara, strigand "vara asta am sa ma indragostesc", intocmai ca-n piesa celor de la Vama. Sau sa dau foc la presul vecinei ce ma enerveaza. Sau sa-i zic vreunuia din Pariu cu viata ca Duck TV e mai interesant decat show-ul lor.

 Ah, stai. Tocmai am facut asta.



   Pot spune doar ca timpul nu-i pierdut. Vine '13, an cu ghinion. Cica. Va zic ca asta n-o sa ma impiedice sa-mi traiesc my sweet sixteen la maxim. Daca tot e sa fie primavara cu martisoare si pupicei rosii pe obraji, vara cu slapi, plaja, imbracaminte sumara si hangareli la miez de noapte, toamna cu umbrelute colorate si ghiozdane noi si frumoase si in final iarna cu miros de ger si dragoste emanatoare de caldura unui calorifer, s-o facem lata in fiecare sezon. Sa avem "amintiri frumosi" pentru fiecare culoare din calendar.

   Diseara se pocnesc cerurile cu artificii colorate, iar asfaltul cu petarde si tropaiturile bocancilor grei ale persoanelor ce vor anunta tot cartierul ca a venit noul an. Lucruri "spargibile" in fluxul de fericire, pe geamuri si balcoane, dar si in cluburi si restaurante. Ca se sparge ghinionu', cica. 

   N-am crezut niciodata asta, dar o fac. Fiindca e distractiva chestia, nu alta.

   Pana la anu' eu va cinstesc cu aceasta umila postare si cu alcoolu' din dotare. Si cu ras inconstient. Cu dureri de burta. Cu imbratisari. Cu maini pe sus. Cu "succesuri" si cu "vanghelioane" multe si marunte de-a cursul anului ce vine. Cu alcool si pufuleti. 

   Defapt nu conteaza.
   Fericiti-va. Doar asta conteaza.

   Happy New Year! :3
And stay tunned. 


sâmbătă, 29 decembrie 2012

Povestea unei oarecare "ea"

   Emeric Imre - Nebunul de Alb (cover de Bibi)


   O fata sta afara in ger. Sta si se uita-n zare, asteptand. Si asteptand de o buna bucata de vreme. Asteptand ceva ce nu i se cuvine. Ceva in care poate spera si crede. "Ceva" ce poate fi un "cineva".
   Si, oare, se vede ceva-n zare? Altceva inafara de calea spre mare, invelita-n gheata rece si uratita de vant si vreme rea? Poti sa-mi zici daca vede sau i se pare? Poti. Caci esti spectator mut. Fara dreptul la actiuni si la cuvinte. Dar totusi.. imi poti spune daca vede ceva?
   Caci ea vede doar marea la capat de drum. S-a saturat sa stea in loc, dandu-ti satisfactia de a-si freca mainile de frig in fata ta, neputincioasa. Invelita-n bumbac si fas, dar goala pe dinauntru. Si gol dintr-acela ca intr-o teaca de sabie. Iar taisul sabiei sunt sentimentele amare ce le simte. Numai intrebari poate sa-si puna.

   Numai ea, in fata bancutei si a acelui loc. Numai ea pe scena ororii de decembrie. Numai el care nu vine. Si-i era indeajuns sa nu vada marea inghetata la capatul drumului. I-ar fi fost indeajuns sa i se inlature marea si sa n-o mai vada, umbrita de el. Sa vada cum paseste din ce in ce mai apasat, din ce in ce mai aproape. Sa vada suflu de om. Abur de caldura din trup masculin.
   S-o vada si sa-i zambeasca. Sa-i faca vara in toi de iarna. Sa nu-i mai fie frig la maini, caci vor fi ale lui ce i le poate incalzi. Degete fine si altele puternice. Inclestate pentru vecie.
   Dar toate astea-s vise. E noapte si felinarele s-au aprins. Marea nu se mai vede. E un orizont negru intr-un peisaj intunecat. Luna ia autoritate asupra cerului si a felinarelor. 
   Iar ea.. Murmura. Doua cuvinte ce i le putea spune. Ce i le poate spune. Ce le poate striga la capat de drum. Ce i le poate scrie in gheata, sa le vada sub lumina de felinar si luna.

   Si o face. 

   A doua zi, dragul meu spectator, el a aparut. Acoperind privelistea spre mare cu trupul sau. Mergand apasat. Indreptandu-se cu inima mica inspre acel loc stiut. Inspre acel loc in care ea a fost cu o zi inainte. A calcat pe sentimentele ei transformate-n apa murdara de gheata impanzita de noroi. Si n-a mai ramas nimic.

Stay tunned.

miercuri, 26 decembrie 2012

Moş Crăciun şi prietenii săi.

   Taylor Swift feat. Ed Sheeran - Everything Has Changed

   După ce am franjurat atât străzile cu stimaţii mei bocanci în căutare de cadouri perfecte, cât şi magazinele gen Sephora (în care mă simt strâmtorată, nu alta), mă cam bucur că a trecut şi Crăciunul. E totul adunat într-o concentraţie imensă de substanţe dulci şi mirosuri îmbătătoare de "sânge al Domnului" şi de-ale gurii. Mult roşu ş.a.m.d.

   M-am ales cu ce mi-am dorit şi nu. Nu-i vorba de electronice. Alea se iau în cursul anului. Acum vorbim de cadouri, actually. Şi prin cadou, mă refer la ceva în care chiar pui suflet atunci când îl dăruieşti.

E: Cu fundiţă deasupra? :D

   Da! De ce nu? 

   În fine.

   De Crăciunul acesta m-am bucurat de o imbecilitate. Una mărunta care poate ridica sprâncene dubioase. Şi totuşi.. ce-i mai plăcut, decât să-ţi petreci Crăciunul acasă? În casa în care şti că te-ai născut şi ai crescut mare? Cu bune şi rele. Cu credinţa că Moşu' chiar vine şi nu e tata costumat în el, care-o pupă pe mama. Cu fratele meu care era pe jos când îmi vedea expresia, atunci când era Moşu' în faţa mea şi-mi dădea plăcerea aia materială notată pe listuţa ce n-am scris-o niciodată.

   Cu brad împodobit, luminiţe, atmosferă de familie, muzică, "Lorelei", bunica, în minus bunicu',  mama, în minus tăticu', frăţioru', mâncărica, pijamaua cu Hello Kitty, prăjiturelele (afurisitele..), tableta grafică, vecinii mult prea fericiţi la miez de noapte, desene, geam plesnit în ger şi vise. Astea au fost elementele Crăciunului meu perfect.

   Şi că tot m-a întrebat cineva cum îmi organizez vacanţa de iarnă..


      Yeah, right. Numai prostii fac şi nu-mi termin temele de vacanţă.

   Iar acum, Blogosferă, pregătiţi-vă de ceva ce mie mi-a marcat copilăria, adolescenţa, existenţa.. whatsoever şi cred că şi vouă:

Sincer, la mine nu trece Crăciun fără să-l văd p-ăsta. xD

   Şiiiiiii s-aveţi zile dalbe şi mărunte 
   Cu brad şi miros de munte
   În zile de sărbătoare
   Eu.. mă bag la culcare. :3

   See ya. Stay tunned.


duminică, 23 decembrie 2012

Fum de-un matinal aprins

   Gym Class Heroes - Clothes Off!

   Anal.

   Aşa ca să vă mai prind atenţia. Pe pariu că sunteţi somnoroşi. Eu nu sunt. 

   Am mai avut parte de o noapte cu moravuri hardcore şi, ca-n acest moment, fum de ţigară românească. Sau nu. Nu românească, da' ca să fiu şi nice cu tanti "aia" de la non-stop căreia îi fac nopţile amare, voi zice că-s ţigări româneşti. 

   Am stat afară. Adică, un oarecare grup'şor de retardaţi a stat afară. Ne-am împărţit "sticks-uri" cu aromă şi licoarea lu' nea Spanac, din demisol. Ne-a dat simţământ de fii de Mama Rusie. Am avut curaju' de a merge din Tomis ... (insert number here) în Tomis Nord. Şi curaj handicapat pe care doar "fermecaţi" l-am putut ispăşi.

   Încă mor de frig şi încă sunt în stare să răspund sincer la unele lucruri. Şi nu că-s neapărat beată. Doar puţin high. Cum obişnuiesc să spun mereu. Doar să ţin telefonul departe de mine şi.. e bine.

   E high. Şi rece. Şi zăpadă. Şi se simte că-i iarnă. Că ies aburi şi din nări şi din fălci când sunt întredeschise. Nu. Fără ţigări, de data asta. Nevinovate sufluri de căldură. Idicaţii că suntem vii.

   Şi e magic. Doar să nu vă mai daţi Dracu' toţi încontinuu. E urât şi Dracu' se satură şi el, nu? Recent, toţi merg la el mai des ca la dom' doftor.

   Fiţi pozitivi. :D



joi, 20 decembrie 2012

Anexele rusinii.

   Vita de Vie - Un om c-o chitara

   Stau acasa intr-o seara in care n-ar fi trebuit sa fiu acasa. Poate afara, da' e frig. Si e zapada. Si.. nimeni numai vrea sa mai iasa. Toti neighbourhood-istii stau si vorbesc pe Skype. Cam asta am facut si eu pana acum cateva minute. Radem ca cica vine sfarsitu' lumii in doua ore. Deja subiectu' a devenit plictisitor. Pentru mine si pentru dragutele prezentatoare tv.

   Am mai spus ca trebuia sa-i iau cadou unei persoane complicate? Well, am trecut si peste asta c-un mic cadou simbolic si o esenta de Ink pe un mic biletel. Lucruri ce au venit si au trecut, intocmai ca ceea ce va spun la masuta asta alba cu scaune negre si pahare verzi.


E: Noi n-avem pahare verzi..

 Aaah.. defapt transparente. Umm.. bine, bine! Bem suc de kiwi si d-aia-s verzi paharele. Multumita? >:T


Dah. =3

   Mmmkay. Siiii.. e vacanta. Mdeah. *Defapt crapa organele-n mine de fericire. :DD*. DAR. Hai sa nu deviez traseu'. Eram la faza cu cadoul persoanei "complicate". M-am invartit, sucit, calculat, masurat, analizat, luat pe ocolite, s.a.m.d. doar ca sa iasa perfect. Si pentru ca n-am vrut sa fie un cadou mort, aruncat intr-o punga de cadou, stand acolo asa.. fara suflare, a trebuit sa-mi consult mama. 

   Si a iesit bine. Doar ca am experimentat mai multe tipuri de sentimente. Timiditate si rusine, dar si emotia de "ce o sa zica? ii va placea cadoul? sunt o tampita?".

   Daw. I-au placut cercelusii pe care i-am sigilat mai ceva ca mp4-ul meu din clasa a cincea si ma simt bine. M-am simtiti si inca ma simt. :3

   Din semestrul doi asteptam o noua colega. Din semestrul doi sper ca si eu sa fac acea decizie pe care vreau s-o fac, dar parca ma simt legata de maini. Si rasa-n fata de o alta persoana foarte draga. Ca ea are mainile dezlegate, iar eu nu. Si stiu ca acel ras e doar in imaginatia mea.

   Anexele rusinii mele. Inca in faza incipienta. Ca o materie canceroasa in carne de om.

   P.S.: Cateodata ma scap sa scriu si-n felul asta. Cu titlu' "deep" si continut muritor. Ca-s o proasta care investeste sentimente pentru oricine.

pentru unu' care are ochi pentru alta.
pentru acea "alta" care-i her bestie..

Stay tunned.


duminică, 16 decembrie 2012

Telenovele cu pisici aristocrate.

   Plain White T's - Make It Up As You Go

   Si nu numai pe ecranul de televineu din sufragerie, inconjurat de fotolii si-o canapea. O vad zilnic in viata 3D de pe strazi, magazine, cafenele, liceu s.a. . Suntem inconjurati de asa-zisele "pisici aristocrate" care se cred intr-o continua telenovela. Cred ca viata lor e o telenovela scrisa prost. 

   Ce cred eu despre telenovele?

   Pai.. sunt mult prea siropoase si mereu e vorba de o poveste de dragoste ce pare imposibila la inceput, dar e foarte si chiar obligat-fortat posibila in ultimele episoade. Ca asa a zis domnu' cu scriptu', iar cameramanii si actorii o urmeaza ca pe Cartea Sfanta, asta e altceva. Eu nu pot decat sa ma uit si sa sparg seminte. Si asta daca vreau neaparat, dar nu.

   O telenovela de pe micul ecran care intr-adevar mi-a placut a fost "Narcisa salbatica". Si stiti de ce? Fiindca era un serial cu o mica, foarte mica tenta de telenovela. Am putut-o resimti. Totul era asa frumos, scriptu' bun, actorii super. Asta pana cand au dat-o-n penibil din sezonul doi. Atunci cand intr-adevar era conceputa ca pe o telenovela.

   Si alte telenovele in viata cotidiana.. Fete ce se cred in telenovele la varsta de 12, 13, 14 ani. Chiar si de varsta mea sau putin mai mari. Abereaza ca cutare si cutare le-au tradat in dragoste si ca viata-i o minciuna. Dude, I agree. Viata e, intr-adevar, o minciuna. Dar sa fim seriosi. Abia termini ciclul gimnazial si gata! Totul e oribil?

   Traiesc si vad "pisicile aristocrate". Nu mi le mai pot imagina ca cele Disney. Astea de-acum au Facebook si telefoane "bengoase" sa-si posteze episoadele de lirism zilnic. Si asa se strang sezoane intregi de telenovele pe Cronologia fiecareia. Se pot citi si rula pe retina.

   Dar dac-as avea de ales intre o rola de scotch si o rola de telenovele, as alege scotch-ul.
   Macar cu el pot lipi si strica. Si asa.. scotch-ul nu polueaza mintile inca curate ale altor pisici. Nearistocrate de data asta. Maidaneze.
   Asa cum sunt si eu.

   Stay tunned.