Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

luni, 14 ianuarie 2013

Mi-am pus faţa de gânditor.

   Plain White T's - Our Time Now

   N-am băut cafea sau alcool. N-am fost plecată de-acasă până dimineaţa şi nici nu m-am jucat Skyrim în timp ce mama dormea. Şi cu toate astea, n-am dormit nici măcar o oră. N-am fost acel "tipic" care-mi ajută ca o carte de vizită. Tipicu' ăla cu care v-am obişnuit şi cu care m-am obişnuit.

   N-am făcut decât să mă pun în pat la zece jumate, după ce mi-am uscat părul şi după ce mi-am luat oiţa de pluş a.k.a. Jniţi. Mai apoi, m-am uitat la "În gura presei" unde am râs. După, am stat cu capul în pantă, între perne. Mă gândeam să vorbesc prin mesaje, da' cu cine? Toţi s-au culcat. Şi era normal, din moşi-ştrămoşi, să mă ia şi pe mine somnu'. Da' nu trecea nici cu  body hack-ul "închide ochii, gândeşte-te la ceva ce-ţi place" şi BANG! Ai adormit.

   Sigur emoţie inconştientă.

   TOTUŞI, vin.. 
teme. teste. lecţii de învăţat. ore lungi şi plictisitoare. trezit dis-de-dimineaţă în fiecare marţi. meditaţii la mate. somn la atelier. desene. multe desene. mic dejun luat pe fugă. îmbrăcare la foc automat în douăzeci de minute. precizie maximă la machiaj când sunt în intârziere. apă rece la canal. sentimentul ăla nasol după ce te speli pe dinţi şi imediat după fumezi. Besu, profa de grafică. Grety, profa de chimie. x( ora de culcare. pagini întregi scrise-ntr-o oră de istoria artelor. 8-| calculator mai cu porţia. idioţii de la liceu care dau cu mingile-n fete. tâmpitul de Emil care-mi bagă lut în bluză la modelaj. D:< ieşiri doar în weekend. :(

   ŞI ar mai fi..
perle multe şi mărunte. Lipan, profu' de istoria artelor, zis b0$$. B) persoana iubită în faţa ochilor opt ore pe zi. :x pauze de ţigară. plăcintăria. gardul ăla înalt, bun de sărit. ciudaţii de la spălătorie de care-mi place să râd. Abby. Isis. Bigu. Victor. Emma. Ana. Maria. Florinel. Edi. Sabina. Duţu. somn de voie în bancă la istoria artelor. satisfacţia aia când te întreabă toţi care-i treaba cu tema la engleză/ română. nebuniile Emmei şi ale Mariei. *hair flip*-urile lu' Abby. desenele prea mortale ale Anei. pantalonii ăia roşii ai lu' Victor la sport. xD diriga. sentimentul ăla epic de "WEEKEND. WOOHOO!". momentul ăla când citesc ceva în franceză cu voce tare la oră şi mă bufneşte râsu' de încercarea mea eşuată de a citi cu accent. escapade multe-n scris la orele de română şi pe blog'şor. caterincă în timpul tezelor cu Duţu. ceaiul sau cafeaua de dimineaţă făcute de mami. <3

   Cred că o să fie un semestru interesant. 
(mamă, ce-mi place liceul ăsta.)

   P.S.: Dacă am noroc să trec clasa la chimie, vă fac cinste c-o îngheţată la vară. Şi dau mâna cu Obama în Miami. Şi mă mut cu tot cu unicornul meu în jungla lu' Tarzan. Şi vă fac să vedeţi tridimensional la filme 3D şi fără ochelari speciali. Şi-mi las părul de pe corp să-mi crească şi-l vopsesc albastru, apoi vin la voi în case şi vă mănânc prăjiturelele. Că doar d-aia-s un Cookie Monsta. ;D

   Vă pup şi succes la liceu/ şcoală/ grădi/ şcoala vieţii/ whatsoever! 
Stay tunned. \m/



sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Pour thoughts on the railway.

   Bon Jovi - Always


   Am fost acolo. În geacă maro şi-n nerăbdarea venirii surprizelor viitoare. În faţa şinelor groase şi ruginite, bătute de-atâtea ploi şi trenuri. Stăteam şi mă uitam în zare. Singură. Căci aşa am şi venit. Singură. C-un geamantan micuţ şi cu emoţii de capitală. Să ţi le aduc şi ţie, Constanţa. Să împărţim mai târziu fericirile şi gândurile. Apoi să râd, orice ar fi.

    Să mă trântesc în pat şi să mă uit la tavan. Să mă uit la lustră cu lumina aprinsă până ce văd acea pată albastră pretutindeni. Să mă întorc la inspiraţia care mă aştepta încă din gară. În faţa acelui ceas care mereu a mers, dar s-a oprit. În faţa a tot ce-mi este drag despre Constanţa. Surghiunit oraş în vremuri moderne.

   Şi merg. Mă plimb dintr-o parte într-alta a peronului. Mă uit pe bilet şi aştept ora care era tipărită pe acesta. Mi-l frâng în buzunar, oftând. E frig şi începe să ningă. Cu fulgi mărunţi, asemuiţi paşilor pe peronul aproape gol. Eu, gândurile mele şi aroma sa în geamantanul meu.


"Dar mă întorc. Îţi promit."

   Asta mi-am zis după treizeci de minute de aşteptare. Întârzia. Mă făcea să-mi clătesc minţile în nea pură de atmosferă agitată. Şi mai agitată peste acea gară. Peste acele blocuri. Căci e Bucureşti şi el va fi mereu agitat.

   Îmi dau părul din calea ochiului. Mereu pică când bate puţin vântul. Şi-mi spulberă fularul care flutură uşor în partea opusă trenului. Ca şi cum mi-ar spune "Trebuie s-o iei pe aici".

   Şi de-aş fi avut curajul s-o fac, m-aş fi aruncat pe şine şi aş fi fugit. Mi-aş fi făcut drum printre peisaje şi aş face pauze pentru a face cu mâna călătorilor ce vin cu trenul ce trebuie să-l iau. Ce ar fi trebuit să-l iau. E trist cum unele lucruri nu pot fi reale. Nu le poţi face reale, căci sunt prea prosteşti şi incredibile.

   În plus, biletul îmi aluneca printre degete în buzunar. Ce puteam face? Trebuia să iau trenul. Trenul care-l văd venind cu repeziciune şi cu zgomot. Locomotiva încearcă să se proptească undeva ca vagoanele să-şi ia poziţie de gazde. Mă-ndrept către gazda mea albă şi urc. Îmi urc şi bagajul cu aroma sa înconjurându-l. Înconjurându-mi Universul.

   Universul ce el îmi era îmi este acum coridorul cel lung. Galaxia mea este compartimentul monoton în care mi-am pus lucrurile cu aromă împrumutată şi nimic mai mult. Am rămas în Univers cu ochii aruncaţi peste geamul acela murdar. Pe câmpuri şi terenuri ce erau odată curate. Peste lucruri ce trec cu uşurinţă sub tălpile călătorilor acestui tren.

   Plecasem cu un motiv, iar această călătorie m-a făcut să înţeleg că numai sunt un copil. N-am fost însoţită de nimeni în această cursă, iar când am ajuns în Bucureşti cu telefonul în mâna dreaptă şi cu mânerul troller-ului în cea stângă, căutând în agendă numărul de telefon al mătuşii, mi-am dat seama ce se petrece.


Am vrut sau nu, mi-am început prima călătorie în viaţă.
Pentru a-mi cunoaşte limitele şi pentru a trăi experienţe.
Pentru a înţelege şi pentru a susţine această înţelegere în viaţă.
Şi pentru a deveni persoana importantă ce vreau să fiu.
Să dovedesc că pot fi capabilă.
Să-ţi pot arăta că pot călători
Cu aroma ta
pretutindeni.

joi, 10 ianuarie 2013

Lipsă de orice.

   Guess Who - Plictiseală

   Dragul meu High Ink,

   Am venit şi vin zilnic pe la tine, sperând că voi scrie ceva awesome. Ceva ca-n zilele apuse de sfârşit de vară sau cele de toamnă. Chiar şi zilele ce depăşesc numeric gradele Celsius în minus, iarna. Dar.. fatalitate!
   S-a terminat vacanţa de iarnă, iar eu tot încerc să scriu ceva. Şi am scris cam trei postări. Le-am dat save, dar parcă niciuna nu e bună pentru a fi publicată. Or.. not yet. Nu ştiu cum o s-o înghiţi. Şi cum te iubesc atât de mult, m-am gândit să te anunţ din timp că o să-mi mai ia câteva zile să găsesc inspiraţia aia tâmpită şi cheful ăla nebun.
   Am un moral.. plictisit. Da' plictisit rău. Dacă acesta ar fi umanizat, sigur ar fi un tânăr nebărbierit, shirtless şi cu pantalonii-n vine. Mai mult aş scrie despre cât de mult îmi iubesc patul şi despre cum am îmbătrânit în casă la cunoscuţii din Bucare'. Chiar şi trei zile. Mor.
   Voi ajunge curând la Constanţa şi-ţi voi comunica ce am făcut. Dacă am găsit cheful sau o să trebuiască să trag mobila ca s-o scot afară din ascunzătoare. De această dată căutând moralul şi inspiraţia, nu ţestoasa care a evadat din acvariu cu zece ani în urmă. (:


Cu toată dragostea,
A ta verigă,
Ink

   P.S.: Te rog să le spui cerneliştilor că-i iubesc şi să aibă puţină răbdare. Dacă nu voi găsi inspiraţia pierdută prin bagaje feminine, atunci o voi obţine din surse masculine. And I swear to God you don't wanna see that dark side of me. 

   P.S.2: Cred că o să obţin inspiraţia din.. sursă masculină. Cred că o să-i distrăm pe cernelişti. 

   P.S.3: Îmi place laptele cu ciocolată. Să mă aştepţi în gară la Constanţa cu unul şi poate-ţi scriu un epilog. ;3

   P.S.4: *wave*.

joi, 3 ianuarie 2013

De-ale lu' Madam Réalité #4

   Sarah Jaffe - Clementine

   Astăzi s-a trezit şi ameţita asta de Ink. Şi nu numai din pat, ci şi din coma aia de după Revelion. Că la ea există trei faze de hangovăreală: prima, care se manifestă cu dureri de cap; a doua, care se manifestă cu mult somn; a treia, care le implică p-astea două, plus o ameţeală inexplicabilă şi ciudată.

   Şi, adică, cât poate sta în starea asta? Oare o fi uitat că mai are şi alte treburi zilele astea?

   I-am dat astăzi un impuls. Sau, poate, un şut de a căzut din pat. S-a trezit, în cele din urmă, la nouă cu a.m. după. Arăta oribil. Bine.. toţi arătăm oribil în zori de zi. S-a ridicat din pat, sperând că tipa aia a uitat de "promisiune". Că-i pictează ceva drăguţ pe unul dintre pereţii camerei ei. Dar.. nu. N-a uitat. Ba chiar i-a trimis şi mesaj.

"Te-ai trezit?"

   Da, era trează. Era şi timpul, pot spune. Şi a sunat să-i confirme acest lucru.

   Şi-a aprins o ţigară de culoare închisă. Că nimeni nu-i acasă să-i numere chiştoacele din scrumieră şi nici rămăşiţele a ceea ce era odată tutun. Cu tălpi golaşe s-a dat jos şi de pe taburelul din bucătărie, parcurgând moliciunea covorului şi răcoarea parchetului din hol. Era foarte multă lumină prin casă. Cam prea multă, aş zice. Căci aşa a zis şi ea, dar vremea n-a vrut să fie urâtă, ci dimpotrivă.

   Şi cât de greu e câteodată să ieşi din casă atunci când într-adevăr n-ai niciun chef. Dar niciunul. Şi nici măcar un gând plăcut de soarele de afară care-i bătea în faţă şi Dumnezeu ştie cum şi-n ochiul de sub breton. Căci n-a avut ochelarii în dotare de această dată.

   "Bun", şi-a zis în timp ce venea bus-ul. L-a luat. Şi din nou multe feţe triste şi gri în plin soare de prânz. Mereu îşi strică voia bună văzând tristeţea vremurilor prezente. Chiar şi după atmosfera de sărbători cu miros de plăcintă presărată cu scorţişoară.

   Apoi coboară unde trebuia a coborî. 
   Şi pictează un imens Pikachu pe-un perete.
   Dă un telefon şi râde. Ştie ea şi cea de la capăt de fir de ce.
   E zi frumoasă cu miros de acrilic
   Şi cu miros de fruct portocaliu.


Cu drag,
Madam Réalité.


luni, 31 decembrie 2012

La sfarsit.

   Fara Zahar - Luv Story

   A trecut un an bun cu de toate, intocmai ca o shaworma din colt de bloc. Un an c-o traire emotionala mai tare ca orgasmul. Un an in care am fost eliberata dintr-un penitenciar de vise. Un an in care as fi putut alerga pe mijlocul strazii, in miez de vara, strigand "vara asta am sa ma indragostesc", intocmai ca-n piesa celor de la Vama. Sau sa dau foc la presul vecinei ce ma enerveaza. Sau sa-i zic vreunuia din Pariu cu viata ca Duck TV e mai interesant decat show-ul lor.

 Ah, stai. Tocmai am facut asta.



   Pot spune doar ca timpul nu-i pierdut. Vine '13, an cu ghinion. Cica. Va zic ca asta n-o sa ma impiedice sa-mi traiesc my sweet sixteen la maxim. Daca tot e sa fie primavara cu martisoare si pupicei rosii pe obraji, vara cu slapi, plaja, imbracaminte sumara si hangareli la miez de noapte, toamna cu umbrelute colorate si ghiozdane noi si frumoase si in final iarna cu miros de ger si dragoste emanatoare de caldura unui calorifer, s-o facem lata in fiecare sezon. Sa avem "amintiri frumosi" pentru fiecare culoare din calendar.

   Diseara se pocnesc cerurile cu artificii colorate, iar asfaltul cu petarde si tropaiturile bocancilor grei ale persoanelor ce vor anunta tot cartierul ca a venit noul an. Lucruri "spargibile" in fluxul de fericire, pe geamuri si balcoane, dar si in cluburi si restaurante. Ca se sparge ghinionu', cica. 

   N-am crezut niciodata asta, dar o fac. Fiindca e distractiva chestia, nu alta.

   Pana la anu' eu va cinstesc cu aceasta umila postare si cu alcoolu' din dotare. Si cu ras inconstient. Cu dureri de burta. Cu imbratisari. Cu maini pe sus. Cu "succesuri" si cu "vanghelioane" multe si marunte de-a cursul anului ce vine. Cu alcool si pufuleti. 

   Defapt nu conteaza.
   Fericiti-va. Doar asta conteaza.

   Happy New Year! :3
And stay tunned. 


sâmbătă, 29 decembrie 2012

Povestea unei oarecare "ea"

   Emeric Imre - Nebunul de Alb (cover de Bibi)


   O fata sta afara in ger. Sta si se uita-n zare, asteptand. Si asteptand de o buna bucata de vreme. Asteptand ceva ce nu i se cuvine. Ceva in care poate spera si crede. "Ceva" ce poate fi un "cineva".
   Si, oare, se vede ceva-n zare? Altceva inafara de calea spre mare, invelita-n gheata rece si uratita de vant si vreme rea? Poti sa-mi zici daca vede sau i se pare? Poti. Caci esti spectator mut. Fara dreptul la actiuni si la cuvinte. Dar totusi.. imi poti spune daca vede ceva?
   Caci ea vede doar marea la capat de drum. S-a saturat sa stea in loc, dandu-ti satisfactia de a-si freca mainile de frig in fata ta, neputincioasa. Invelita-n bumbac si fas, dar goala pe dinauntru. Si gol dintr-acela ca intr-o teaca de sabie. Iar taisul sabiei sunt sentimentele amare ce le simte. Numai intrebari poate sa-si puna.

   Numai ea, in fata bancutei si a acelui loc. Numai ea pe scena ororii de decembrie. Numai el care nu vine. Si-i era indeajuns sa nu vada marea inghetata la capatul drumului. I-ar fi fost indeajuns sa i se inlature marea si sa n-o mai vada, umbrita de el. Sa vada cum paseste din ce in ce mai apasat, din ce in ce mai aproape. Sa vada suflu de om. Abur de caldura din trup masculin.
   S-o vada si sa-i zambeasca. Sa-i faca vara in toi de iarna. Sa nu-i mai fie frig la maini, caci vor fi ale lui ce i le poate incalzi. Degete fine si altele puternice. Inclestate pentru vecie.
   Dar toate astea-s vise. E noapte si felinarele s-au aprins. Marea nu se mai vede. E un orizont negru intr-un peisaj intunecat. Luna ia autoritate asupra cerului si a felinarelor. 
   Iar ea.. Murmura. Doua cuvinte ce i le putea spune. Ce i le poate spune. Ce le poate striga la capat de drum. Ce i le poate scrie in gheata, sa le vada sub lumina de felinar si luna.

   Si o face. 

   A doua zi, dragul meu spectator, el a aparut. Acoperind privelistea spre mare cu trupul sau. Mergand apasat. Indreptandu-se cu inima mica inspre acel loc stiut. Inspre acel loc in care ea a fost cu o zi inainte. A calcat pe sentimentele ei transformate-n apa murdara de gheata impanzita de noroi. Si n-a mai ramas nimic.

Stay tunned.

miercuri, 26 decembrie 2012

Moş Crăciun şi prietenii săi.

   Taylor Swift feat. Ed Sheeran - Everything Has Changed

   După ce am franjurat atât străzile cu stimaţii mei bocanci în căutare de cadouri perfecte, cât şi magazinele gen Sephora (în care mă simt strâmtorată, nu alta), mă cam bucur că a trecut şi Crăciunul. E totul adunat într-o concentraţie imensă de substanţe dulci şi mirosuri îmbătătoare de "sânge al Domnului" şi de-ale gurii. Mult roşu ş.a.m.d.

   M-am ales cu ce mi-am dorit şi nu. Nu-i vorba de electronice. Alea se iau în cursul anului. Acum vorbim de cadouri, actually. Şi prin cadou, mă refer la ceva în care chiar pui suflet atunci când îl dăruieşti.

E: Cu fundiţă deasupra? :D

   Da! De ce nu? 

   În fine.

   De Crăciunul acesta m-am bucurat de o imbecilitate. Una mărunta care poate ridica sprâncene dubioase. Şi totuşi.. ce-i mai plăcut, decât să-ţi petreci Crăciunul acasă? În casa în care şti că te-ai născut şi ai crescut mare? Cu bune şi rele. Cu credinţa că Moşu' chiar vine şi nu e tata costumat în el, care-o pupă pe mama. Cu fratele meu care era pe jos când îmi vedea expresia, atunci când era Moşu' în faţa mea şi-mi dădea plăcerea aia materială notată pe listuţa ce n-am scris-o niciodată.

   Cu brad împodobit, luminiţe, atmosferă de familie, muzică, "Lorelei", bunica, în minus bunicu',  mama, în minus tăticu', frăţioru', mâncărica, pijamaua cu Hello Kitty, prăjiturelele (afurisitele..), tableta grafică, vecinii mult prea fericiţi la miez de noapte, desene, geam plesnit în ger şi vise. Astea au fost elementele Crăciunului meu perfect.

   Şi că tot m-a întrebat cineva cum îmi organizez vacanţa de iarnă..


      Yeah, right. Numai prostii fac şi nu-mi termin temele de vacanţă.

   Iar acum, Blogosferă, pregătiţi-vă de ceva ce mie mi-a marcat copilăria, adolescenţa, existenţa.. whatsoever şi cred că şi vouă:

Sincer, la mine nu trece Crăciun fără să-l văd p-ăsta. xD

   Şiiiiiii s-aveţi zile dalbe şi mărunte 
   Cu brad şi miros de munte
   În zile de sărbătoare
   Eu.. mă bag la culcare. :3

   See ya. Stay tunned.