Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

joi, 7 februarie 2013

M-afund cu coate-n bancă.

   My Chemical Romance - SING

   În timp ce profesoara predă ce a invăţat şi ea la rândul ei. Doar că-n alte timpuri, când Ceaşcă era pe coperta fiecărei cărţi groase ce acum miroase-a vechi. Când persoana ce-mi predă avea uniformă de pionier cu eşarfă roşie. Iar eu, acum, in tricou alb cu model şi-n tenişii cei negri. Democratic. Şi tenişii cei ce-şi caută scăpare sub banca lu' Abby şi a lu' Oops, căci casc şi mă-ntind. Am nevoie de spaţiu.
   Nu este decât o simplă zi, una ca oricare alta, o zi in care pot s-o sâcâi pe Duţu in voie (fie că vrea sau nu, trebuie să mă suporte) şi o zi in care mă gândesc la multe lucruri. Chiar şi la postarea de faţă. Poate.
   Este vreme mohorâtă. Nici măcar nu plouă. Dar e niţel friguţ. Ce să zic şi eu, care ies in tricou până-n curtea liceului? Să casc ochii, să trag un fumuleţ, să fac vâlvă, să văd lume nouă, să urmăresc gumele bătute de vreme ce s-au contopit cu asfaltul sau să mănânc un corn cu RaţăÎnainte de engleză.
   Unde singură m-am pus să umplu două table cu scris in limbă germanică. Căci engleza este rudă-n cuvinte şi cu alte limbi mai sclifosite. Şi să văd mai bine feţele plictisite ale colegilor care-mi urmăresc scrisul mizer pe negru. 

De-ale miercurii mele perfecte au fost doar idei..

planurile de copiat la testul de la isto cu Duţu, care n-a venit in fustă. brânzoaica cu stafide. brioşa cu fulgi de ciocolată de la Abby. strop de Livia-n sms la bio. bârfele de pe mess cu Andrei. Victor cu "sunaţi la Mama şi intrebaţi <<Cine-i fiul dumneavoastră?>>" când a intrebat profu' al cui e telefonul. relaţia stâlp-grindă, unde am stârnit râsete. eu una, eram ok. Duţşi restul erau pe jos. Isizaur e dinozaur şi mă gândesc că n-ar trebui să mai zică "meow". rawr ish in dinozaurish. alte bârfe despre raţe, gen. cu Emma, gen. degete-n cruciş. mulţi dinozauri, căci suntem o familie. spaţiu gol in spatele Iuliei. mult prea mult spaţiu gol. podea moale. Bigu. cutiile cu "wiggle, wiggle, wiggle, wiggle, wiggle, yeah" din ultima pauză. Victor cu cutia jos pe scări. merele de pomană de la a V-a. pupicei. frunze. renovare. dom' director. revoluţie.



4 comentarii:

  1. Desi pe vremea lui "Ceasca" era o productivitate mai mare in ale "invatarii".Nu putem contesta asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr. Nu mă pot pronunţa cu exactitate, fiindcă n-am apucat acele vremuri, dar ştiu de pe la părinţi şi profesori. :D

      Ștergere
    2. Oh, nici eu n-o spun din proprie experienta..Din multe alte puncte de vedere (cum ar fi libertatea de exprimare si de gandire, mobilitatea in spatiu) nu as fi fost incantata deloc sa prind acea "epoca intunecata".

      Ștergere
    3. Într-adevăr, a avut multe părţi negative, dar şcoala care se făcea atunci era.. mai bună. Mai rigidă şi programa era mult mai completă decât acum. Toţi erau obligaţi să înveţe ca să ajungă ceva în viaţă. Şi iată cum se loveşte cu faptul că era interzisă părăsirea ţării (în mod legal cel puţin) de către orice individ. Spre un viitor mai bun, nu alta.
      Viaţa cotidiană era complicată. Aveai bani şi n-aveai pe ce să-i cheltuieşti. Şi totuşi.. nu atâţia proşti.

      Ștergere